Despre carte: 2019 / „Incorect” interpretând opere din genul literaturii de groază ca opere filozofice, Eugene Tucker se străduiește să descopere în ele nu doar limita gândirii, ci un astfel de gând, care în sine ar fi limita - gândirea ca limită, ca „un abis ciudat, încântător în miezul gândirii însăși”. În acest scop, el apelează la un amplu material cinematografic și literar. La filme de groază japoneze și sud-coreene, filmele de groază cu zombi și slasher, variante de film ale Infernului lui Dante. Pentru bestiarele lui Dante și Lautréamont, jocul de lumini și umbre de Fyodor Sologub, groaza neagră și pesimismul lui Thomas Ligotti, logica spirală a lui Junji Ito, oroarea naturală a lui Algernon Blackwood, exegeza tentaculelor împreună cu China Miéville și Vilém Flusser. Dar și la filosofia politică și tradiția apofatică. Și, desigur, lui Howard Lovecraft. Acesta din urmă apare în Tucker ca critic al a două concepte de bază ale groazei - kantian (OROARE = ​​FRICĂ) și Heideggerian (OROARE = ​​MOARTE). Lovecraft, potrivit lui Tucker, produce „o trecere de la o preocupare pur umană față de sentimentele și fricile morții la un gând ciudat inuman dincolo de mizantropie”: groaza nu mai are niciun adevăr de comunicat umanității decât absența adevărului însuși. Tucker certifică acest lucru prin procedura de perspectivă neagră, în timpul căreia „gândirea non-umană” pe calea eliberării sale suferă următoarele transformări: non-uman pentru oameni, oameni pentru non-oameni, om/non-uman ca produse ale non-umanului. -oameni și, în sfârșit, non-umanul însuși ca limită fără nicio rezervă și o revelație misterioasă a de neconceput. În întunericul apofatic absolut al incomprehensibilitatii, apare indiferența, învăluind orice lucru existent și fiind miza cea mai semnificativă a proiectului „Oroarea Filosofiei”. Tentacles Longer Than the Night este al treilea volum din trilogia Horror of Philosophy a filozofului și cercetător american în mass-media, biotehnologie și ocultism, Eugene Tucker. În această trilogie, groaza și filosofia sunt prezentate într-o situație de paralaxă - o deplasare constantă a privirii între două zone, niciuna dintre ele nu poate fi văzută în mod normal atunci când este văzută cealaltă. Drept urmare, operele literaturii de groază supranaturală sunt considerate construcții ontologice și cosmologice, iar construcțiile filozofilor - ca narațiuni care ne spun ceva despre natura ororii care se află „dincolo de” uman..